Blogul Redescoperă România

Brancusi la Targu Jiu

2-custom

Targu Jiul poate nu ar fi fost vreodata la fel de renumit daca in urma cu 70 de ani, Constantin Brancusi nu ridica aici, apoteoza artei sale, dupa cum numeste istoricul de arta Vasile Florea complexul monumental alcatuit din Masa Tacerii, Poarta Sarutului si Coloana fara sfarsit, opera purtatoare de semnificatii profunde, in care sunt sublimate “forme si talcuri dintr-un spatiu ancestral de cultura autohtona”.

Brancusi este probabil numele romanesc cu cel mai important rasunet in istoria artei universale, desi numerosi alti creatori, cu radacini pe aceste meleaguri au reusit sa duca faima tarii peste hotare. Nenumarate studii, articole, albume, expozitii si evenimente au fost realizate pornind de la vasta si particulara opera a artistului. A vorbi despre Brancusi, despre creatia lui si despre semnificatiile pe care le poarta, in doar 20 de randuri de pagina de internet ar fi o ofensa adusa importantei mosteniri lasate de acesta. Nu vom face referiri simpliste precum “geniu national”, “parintele sculpturii moderne” si nici nu vom vorbi despre copilaria din Hobita sau despre cum a parcurs drumul pana la Paris pe jos. Internetul abunda in astfel de informatii. La fel si despre povestea ansamblului de la Targu Jiu, despre cum Milita Patrascu a mijlocit comanda Ligii Femeilor din Gorj si despre semnificatia celor trei opere. Ne-am propus in schimb sa oferim aici cateva idei, poate mai putin cunoscute decat primele care apar la un simplu search pe google.

Ansamblul format din masa, poarta, coloana si grupul de 30 de scaune, dispuse in grupuri de cate 3 de-a lungul aleei ce leaga primele doua opere, se desfasoara de-a lungul unui ax urban cu o lungime de 1460 de m, care cuprinde si noua strada, denumita Calea Eroilor, amenajata special cu aceasta ocazie. Atunci cand Brancusi a fost intrebat de ce a lasat asa o mare distanta intre primul obiect si punctul terminus a raspuns sugestiv: “drumul eroilor este intotdeauna lung si anevoios” (dupa cum Barbu Brezianu o citeaza pe Ecaterina Serbu-Mariotti, o profesoara care obisnuia sa-l viziteze pe Brancusi pe santierul de la Targu Jiu).

Tot de acelasi ax urban poate fi legat si fenomenul reversibilitatii care il preocupa pe artist. Asemenea modului in care obisnuia sa-si modifice patefonul, pentru a avea posibilitatea de a asculta piesele muzicale si in sens invers, este posibil ca Brancusi sa fi avut in vedere parcurgerea traseului de la Targu Jiu in ambele sensuri. De asemenea, ansamblul poate fi pus in legatura cu dorinta lui Brancusi de a se manifesta in calitate de arhitect, prin insasi crearea acestui traseu si mai ales prin intermediul portii care, prin spatialitatea pe care o creeaza, este o opera ce poate fi interpretata ca arhitectura.

Preocuparea artistului pentru contextul in care urma sa-si plaseze creatiile e un alt aspect important al acestui ansamblu. Coordonatele precise ale fiecarei opere au fost ales abia dupa ce Brancusi a studiat cu atentie situl, dupa ce l-a fotografiat de nenumarate ori in momente diferite ale zilei. Pentru un artist care nu a mai realizat monumente de for public si mai ales pentru anul 1937, aceasta preocupare neobisnuita este suprinzatoare, plasandu-l pe Brancusi in randul precursorilor acelei miscari care caracterizeaza arta contemporana, prin care o opera de arta trebuie sa se raporteze la ambientul in care este plasata. “Un monument depinde de locul exact pe care-l alegi pentru el, de modul in care soarele il lumineaza de la rasarit si pana la apus, de materialele care compun mediul inconjurator” a marturisit artistul (citat preluat din Barbu Brezianu, “Brancusi in Romania’.

Foto: Serban Bonciocat