Biserica de Sub Lac

Frumoasele tărâmuri românești sunt pline de istorii și legende care mai de care mai elaborate, mai frumoase și mai apte să-ți ridice părul de pe spate de emoție și de încântare. Cu toate acestea, deși fiecare oraș în parte are legenda sa, cele mai pline de legende zone sunt acele cătune mici și parcă uitate de lume. Acesta este și cazul sătucului Beliș din frumoasa regiune transilvăneană. Situat în zona Munților Gilău, acest sat este așezat la o altitudine de aproximativ 1000 de metri și datorită faptului că nu există documente care să ateste când a fost întemeiat, se crede că fondatorii săi au fost ciobanii care treceau munții pentru a veni cu oile la păscut. Satul de astăzi se află pe o pășune imensă care încă mai este acoperită de o iarbă mai verde decât își poate imagina orice orășean și se crede că acesta este și motivul pentru care respectivii ciobani au hotărât să se stabilească aici în loc să tot treacă muntele dus și întors de fiecare dată când trebuiau să scoată oile la păscut.

Construcția bisericii

Noi, românii, am fost încă de la începutul timpurilor un popor credincios, cu frica lui Dumnezeu, dovadă mai clară decât numărul de biserici și mânăstiri pe care le avem în țara noastră neputând exista. Din acest motiv, odată cu construirea satului Beliș, a fost construită și biserica, de care localnicii au avut grijă cât au putut ei de bine de-a lungul traiului lor în această zonă. Cu toate acestea, cursul lucrurilor nu avea să rămână atât de lin de-a lungul timpului, căci legendele nu apar fără motiv și ceva neașteptat urma să se întâmple.

Când se mai poate vedea biserica

Biserica de sub lac poate fi și este indicat să fie vizitată în perioadele de vară, când temperaturile sunt ridicate și, prin urmare, nivelul de apă este scăzut. În acest fel, aveți șansa să vedeți biserica, fie:

  • Parțial ieșită din apă, fie
  • Complet ieșită din apă.

Dacă vă întrebați cum puteți merge să o vizitați, acest lucru poate fi ușor realizat datorită tuturor tehnologiilor moderne de care se bucură societatea în ziua de azi. Cu o simplă căutare pe Google asupra satului Beliș, veți găsi toate informațiile necesare, de la rute pe care le puteți parcurge, până la informații asupra altor atracții turistice care se află în zonă, hoteluri și pensiuni unde puteți găsi cazare și perioade de timp în care puteți găsi biserica deasupra apei, pentru a fi siguri că nu veți face drumul degeaba.

Alte obiective turistice in zona Beliș

Este foarte important de știut faptul că în apropierea acestei biserici există și alte obiective turistice, unele dintre acestea mai populare decât biserica. În așa fel, dacă ajungeți să vizitați biserica, aveți șansa să vă bucurați nu doar de minunea bisericii sacrificate de regimul comunist, dar și să vă bucurați câteva zile de natura ce o înconjoară și de celelalte monumente turistice, cum ar fi:

  • Fântânele
  • Peștera Urșilor
  • Piatra Ponorului
  • Ghețarul Scărișoara
  • Cheile Galbenei si Izbucul Galbenei
  • Biserica fortificată de la Văleni și cetățile Râdeșei.

Accesul către Biserica de sub lac din satul Beliș

Localitatea Beliș se află situată la o distanță de 27 kilometri de orașul Huedin, de municipiul Cluj-Napoca este situată la o distanță de 77 de kilometri, și de municipiul Oradea la o distanță de 133 de kilometri. În imediata sa apropiere, încadrat de un peisaj turistic deosebit de frumos, este situat Lacul Beliș-Fântânele. Accesul se poate face pe drumul european E60, care face legătura între Oradea, Cluj și Brașov, iar de la Huedin puteți urma calea de pe drumul județean DJ101 până la Beliș.

Locuri de cazare

Localitatea Beliș este situată în imediata vecinătate a municipiului Cluj-Napoca, motiv pentru care ați putea opta să împușcați doi iepuri dintr-o lovitură și să vă cazați într-una din numeroasele pensiuni aflate la marginea orașului, având, astfel, mai multe opțiuni de vizitare, putând să treceți pe listă și frumosul oraș cultural și istoric al României, fără a fi deranjați de zgomotele sale nocturne, ba chiar putând profita de liniștea și pacea oferite de periferie. Dacă vă doriți să simțiți zumzetul vieții de noapte a orașului, acesta este presărat cu hoteluri și pensiuni și în interiorul său, însă vă veți îndepărta încet-încet de punctul de destinație dorit.

Dacă doriți să vă cazați în imediata apropiere a localității Beliș, de jur împrejurul lacului sunt plasate case, pensiuni și cabane care vă vor primi cu brațele deschise și cu servicii de cazare, alături de servicii de luat masa sau alte servicii depinzând de fiecare cazare în parte. Mai mult decât atât, prețurile sunt relativ scăzute, având în vedere importanța acestui monument istoric, motiv pentru care veți avea șansa să vă bucurați de vizită, de natură și, la urma urmei, de o vacanță în toată regula, în regim de preț scăzut, spre deosebire de cazul în care v-ați caza în Cluj, unde nu doar că prețurile ar fi mai ridicate, dar ați plăti și mai mult pe costul benzinei pentru a trece din municipiu în comuna Beliș și alte obiective turistice din apropiere.